teza mea: PSD se confrunta cu o tipica dilema a inventatorului, care il face sa nu poata vedea dincolo de beneficiile propriei tehnologii patentate [anume «politica de cadre»], dar care il lasa expus la aparitia unor tehnologii disruptive [cum ar fi un alt tip de asociere politica].
In ianuarie 2009 Ernst Hillebrandt, directorul FES Paris, publica un studiu despre Partidul Socialist francez dupa congresul de la Reims. In debutul studiului autorul observa urmatoarele:
“Partidul Socialist (PS) nu a mai castigat nici una dintre alegerile prezidentiale din ultimii 20 de ani. Cu toate acestea partidul dispune de puncte tari substantiale. Este ancorat excelent la nivel local si regional. Nu exista nici o alta alternativa ca sa-i ameninte pozitia de al doilea cel mai puternic partid din Franta. In multe teme importante PS se bucura de increderea publicului larg.” [studiul in original aici]
Cum zilele acestea Partidul Socialist din Franta este oferit tot mai insistent ca scenariu “de groaza” pentru evolutia PSD [vezi parerea lui Ion Iliescu despre factiuni in partid], ma intreb daca PSD chiar imparte similitudini importante cu socialistii francezi care sa-l puna in vreun fel in pericolul de a urma o traiectorie similara.
Urmand logica citatului de mai sus, se poate vedea usor ca PSD nu prea dispune de puncte tari substantiale. In primul rand, nu este ancorat solid la nivel local si regional [in ciuda unui aparat administrativ intern dezvoltat, care tocmai pentru ca este administrativ in natura sa depinde in mod direct de cine este la guvernare - hence very instable]. Mai mult, in politica romaneasca exista o alternativa liberala cu potential de crestere care ar putea sa-l detroneze din pozitia de principal partid de opozitie si, ca ultim resort, nu exista teme importante in dezbaterea publica la care PSD sa aiba de aratat un capital de incredere consistent. De ce ar trebui atunci PSD sa se teama de un scenariu PS?
Sa fie oare vorba despre ciocnirea invalmasita de orgolii personale ireconciliabile? Parti Socialiste a ajuns un fel de celebritate europeana negativa pentru aripile sale cvasi-independente si pentru luptele interne permanente de la varf. Consiliul National PSD de saptamana trecuta a produs cateva ”momente”, care ar putea intari ideea ca PSD se indreapta in aceeasi directie. Si totusi nimic nu ar fi mai gresit decat sa confunzi realitatile din cele doua partide.
Pentru ca sub pojghita de vodevil otravit dintre liderii de partid te izbeste aceeasi unitate de monolit care a caracterizat PSD-ul dintotdeauna. Data de un trecut post-revolutionar comun si de o istorie comuna faurite prin politica sa de cadre.
[va urma]
