Primii-ministri ai partidelor noastre

Chiar daca alegerile parlamentare au fost decuplate de cele prezidentiale, nu era foarte greu sa-ti dai seama ca partidele nu vor renunta la logica de pana acum a candidatului-locomotiva [de altfel perfect legitima], ci o vor reinventa si reformula prin propunerea [cu rol simbolic si mobilizator] unui candidat la functia de prim-ministru. Anuntarea unei asemenea candidaturi exprima de fapt vointa de a cuceri puterea [Dan Selaru incheia astfel articolul sau Logica politica pe la sfarsitul lui iulie 2008: "Scopul oricărui partid e să guverneze, restul sunt palavre."].

Ceea ce o asemenea candidatura ar mai trebui sa exprime [nu sunt sigur ca la noi o face] este seriozitatea cu care partidul/partidele respectiv[e] priveste/privesc actul guvernarii si mai ales competenta lor institutionala. Caci functiile partidelor politice sunt nu numai a). de reprezentare, agregare si mobilizare a unor interese din societate, sau b). de filtrare, reglare si control [vezi si articolul scris de Doc despre rolul uitat al partidelor politice], ci si c). de organizare a parlamentului si guvernului [deci o functie institutionala sau procedurala]. Astea ar fi consideratiile de ordin teoretic – ca sa spun asa.

Revenind la concret, candidaturile deja anuntate [Calin Popescu Tariceanu, Mircea Geoana, Theodor Stolojan] deriva din functiile generale ale partidelor care le sustin si – la fel de mult - din logica competitiei electorale. La care competitie insa participa si alti actori [iar unii dintre ei cu atributii constitutionale]. Ajunge o maciuca la un car de oale:

“Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.” [Constitutia Romaniei, art. 85, alin.1]

si

“Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.” [Constitutia Romaniei, art.103, alin. 1]

P.S.1: Aluzia falica [maciuca], semnalizand principiul ordonator al universului politic romanesc, a fost absolut accidentala, insa exprem de graitoare. Tariceanu, Geoana si Stolojan vor da pana la alegeri un examen foarte serios de stabilire a sexului: ori arata ca au oua pentru a deveni prim-ministru, ori raman “fetitele” barbatului Basescu.

P.S.2: In cazul lui Stolojan oricum ai da-o tot hermafrodit iese. O fi oare din cauza ca-i facut din bucati?

0 Responses to “Primii-ministri ai partidelor noastre”



  1. No Comments Yet

Leave a Reply




+++ Acest blog promoveaza IN CONTINUARE reforma morala si spiritul pasoptist. In acelasi sens intelege sa promoveze si rugby-ul, ca sport si ca atitudine.+++

Fii la curent cu ce scriu prin email!

Aboneaza-te la feed prin Email

Da o sansa copiilor nostri

Emil Boc Naparstoc a.k.a.

Boc cel mic [din folclorul popular]

Minibocul [Cristi Sutu]

Pompierul atomic [Liviu Antonesei]

Pic si Poc

...restul urmeaza...

RSS George Orwell – fantoma cu blog

  • 11.11.39
    Very fine weather, as yesterday. Birds all singing almost as though it were spring. Notice that horse dung of some mares & their foals out in the fields is extremely dark, almost black, presumably for being out at grass with no corn. Added another sackful of leaves. [Total on facing page: 6.] 5 eggs. Sold 1 [...]

De ce Iliescu nu e nici social-democrat, nici socialist?

Vrei sa stii? Atunci afla de aici:

Din nou despre PSDPentru John Doe perioada pe care o traverseaza PSD este neagra, neagra, neagra. Solutia lui: o posibila scindare.

Oferta lui Geoana: declaratie de pace sau de razboi?Diana Tusa continua ce au inceput altii. Cu Victor Ponta si restul.

Two evil pigeons. One world to destroy. Episodul de azi.

Add to Technorati Favorites
hit counter


My blog is worth $4,516.32.
How much is your blog worth?

 

August 2008
M T W T F S S
« Jul   Sep »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031